Acest binecredincios și de Hristos iubitor Voievod al Țării Românești s-a născut la anul 1654 din părinți de bun neam, după tată fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar după mamă, nepot al voievodului Șerban Cantacuzino, în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru întâia dată în întregime Sfânta Scriptură în limba română.

Rămas orfan de tată încă din pruncie, tânărul Constantin a fost crescut de către unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învățat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit să-i pună dascăli înțelepți spre a primi învățătură aleasă. Pentru iscusința și înțelepciunea sa, Constantin a primit înalte dregătorii, bucurându-se de multă cinstire încă din tinerețe.

După moartea voievodului Șerban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la stăruințele tuturor boierilor și dregătorilor țării, vrednicul Constantin Brâncoveanu a primit scaunul de domn al Țării Românești, fiind uns de către patriarhul de Constantinopol Dionisie IV Seroglanul și de mitropolitul Teodosie. împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit țara cu adâncă pricepere și înaltă priveghere, cu blândețe și răbdare creștinească.

Luând în ajutor pe Hristos, Impăratul veacurilor, și având pildă pe vrednicii săi înaintași, Constantin voievod își începu slăvita domnie punând temelia celei mai mari mănăstiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde și-a pregătit și loc de veșnică odihnă. Nenumărate sunt însă bisericile și mănăstirile ridicate sau înzestrate de milostivul și evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Țării Românești.

Dărnicia și purtarea de grijă a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu cunoșteau margini. Ele nu se vor opri la hotarele Țării Românești, ci se vor revărsa și la frații români din Moldova și din Transilvania, la toate patriarhiile ortodoxe, la dreptcredincioșii creștini aflați în suferință pe meleagurile siriene, caucaziene și arabe, la Locurile Sfinte ale Răsăritului: la Ierusalim, la Athos, la Sinai și la mănăstirile din Grecia și din insulele grecești.

Iar după aproape 25 de ani de strălucită domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și cu sfetnicul Ianache, să fie părtași patimilor lui Hristos și să fie încununați cu coroana sfântă a muceniciei. Aceasta s-a petrecut astfel:

În Săptămâna Patimilor din anul 1714, în urma trădării unor boieri, care l-au clevetit că uneltește împotriva turcilor, la București a sosit o mulțime de ostași trimiși de sultanul Ahmed al III-lea, care l-au luat pe Constantin Vodă cu fiii și ginerii săi și l-au dus la Inalta Poartă, în jalea tuturor locuitorilor orașului. Luându-și rămas bun, Constantin a zis noului domnitor și celor din apropierea lui: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt însă fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei”.

La Constantinopol, creștinul voievod și fiul său cel mare au fost chinuiți cumplit de către necredincioși vreme de patru luni, ca să dea toate averile lor, pe care turcii le bănuiau că sunt foarte mari, însă nu găsiseră decât puține. Deci au fost supuși la amarnice munci: întinderea pe roată, cetluirea capului cu un cerc de fier, arderea cu fierul înroșit în foc pe piept și pe spate, înțeparea mâinilor și a picioarelor. La sfârșit, după ce au smuls tot ce se putea de la bătrânul voievod, fără însă să găsească averea la care se așteptau ei, turcii l-au pus să aleagă între trecerea la mahomedanism și moarte. 

Dar Constantin și fiii săi au rămas neclintiți în credința lor, astfel că în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani și era ziua de nume a doamnei sale, Marica, el a fost scos din temniță împreună cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache, pentru a primi sfârșitul mucenicesc.

Mărturisitorii lui Hristos au fost duși pe străzile orașului lui Constantin, îmbrăcați numai în cămăși, desculți, cu capetele descoperite și legați în lanțuri, întocmai ca răufăcătorii. La locul de tăiere aștepta mulțime de popor, sultanul Ahmed al III-lea, vizirul său și ambasadorii marilor puteri europene. Acolo mucenicii fiind puși în genunchi, mult pătimitorul Constantin i-a îmbărbătat pe fiii săi: „Fiii mei, iată, toate avuțiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem și sufletele! Stați tari, bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă la moarte. 

Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit! Credeți tare în aceasta și nu vă mișcați din credința ortodoxă pentru viața și lumea aceasta! Aduceți-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: că nici sabie, nici îmbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărți de Hristos; că nu sunt vrednice muncile și nevoile acestea de aici spre mărirea ceea ce o va da Hristos. Acuma dară, o dulcii mei fii, cu sângele nostru să spălăm păcatele noastre”.

Deci au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ștefan și al lui Radu. Iar când a venit rândul copilului Mateiaș, care avea numai 12 ani, și călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat și a strigat sultanului să-l ierte că se va face musulman. Atunci tatăl său, plin de bărbăție, i-a zis: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit și, întinzându-și liniștit gâtul pe tăietor, a zis călăului: „Vreau să mor creștin. Lovește!”.

Trupurile mucenicilor au fost apoi aruncate de păgâni în mare, de unde au fost culese de creștini milostivi, care le-au îngropat în taină și cu evlavie, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului, care fusese ajutată înainte de domnul Constantin. Credincioasa sa soție, doamna Marica, cu care voievodul avusese 11 copii - patru fii și șapte fete -, a fost surghiunită cu fetele sale și cu ginerii pentru mai mulți ani. In 1720, ea a reușit să aducă în țară sfintele moaște ale domnitorului și le-a înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa, unde de atunci și până în zilele noastre veghează lumina candelei care amintește locul de odihnă al Voievodului mucenic.

La 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi și cu rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august. Cu ale căror sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. 

Amin. 

VIEŢILE SFINŢILOR - https://doxologia.ro/

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care, prin înțelepte osteneli, comoara sfintei și dreptei credințe până în sfârșit o ați păzit, și de la Împăratul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejită cunună mucenicească ați primit! Ce graiuri vom îndrăzni a vă aduce noi, nevrednicii, prin care să lăudăm mult-râvnitoarea voastră viață, de buni iconomi și credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum și sfârșitul vostru vitejesc, de adevărați eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ați făcut priveliște de multă mirare oamenilor și îngerilor? Cu adevărat ar trebui mai degrabă să iubim noi tăcerea, ca unii ce suntem îngreuiați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și nimic bun nu aflăm întru noi, care să ne apropie de evlavioasele voastre lucrări și de sfintele voastre virtuți, și să ne dea o cuvioasă îndrazneală, spre a îndrepta către voi, cu bună nădejde, smerita noastră rugăciune. Dar unde și către cine vom putea alerga, dacă nu către Atotputernicul și Atotștiutorul Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi, și către voi, ca și către aceia care, călătoria vieții prin valea ispitirii și a plângerii acestui veac înșelător bine săvârșind, ca aurul trecut prin foc de șapte ori v-ați lămurit, și ați ajuns lăcașuri sfințite, în care Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh Dumnezeu s-au sălășluit.

O, fericiților, sfinților și bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Căutați dintru înălțimea slavei cereștilor voastre lăcașuri către noi, care în tot ceasul în nenumărate chipuri ne primejduim, și care pentru multa noastră lenevie și mândrie, covârșiți de boli, pagube, necazuri, și de înfricoșate și negândite nevoi, mai mult decât toți, după dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticaloșiți și asupriți. Dar cum oare s-ar fi putut să nu ajungem până aici? Voi, întru atâta desfătare și avuție pământească aflându-vă, în toata viața voastră dorirea nestricăcioaselor bogății ale harului neîncetat ați avut, iar noi, deși din mila proniei dumnezeiești săraci și strâmtorați fiind, cuvioasa neiubire de agoniseală defăimând, frumusețile mincinoase și stricăcioase ale acestui veac trufaș și nestatornic pururea râvnind, mai mult decât femeia cea gârbovă de ele ne-am pironit, iar cugetarea către cele cerești cu totul o am nimicit. Voi, socotind toată slava veacului de acum ca pe un fum, o umbră, și o nălucire de vis amăgitor, stăpânirea domnească, multa avere, sănătatea, și însăși viața voastră, pe toate gunoaie le-ați socotit, ca pe Hristos în veci să-L dobândiți; iar noi, de bună voie, și de nimeni siliți, prin lăcomie materialnică în prăpastia iubirii de plăceri de care rușine este a și grăi ne-am prăvălit, și mai mult decât necredincioșii și rău credincioșii iubind prostia și nerușinarea patimilor ne-am păgânizat. Pentru aceasta, în loc să ajungem, după cuvântul Stăpânului, sarea pământului și lumina lumii, pentru noi se hulește tot mai mult între neamuri numele cel preasfânt și de mare cuviință al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevărat, și în Treime închinat. Ce răspuns vom da oare Înfricoșatului, Dreptului, și Nemitarnicului Judecător, căci știm prea bine că de neînlăturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotărârea, și dreapta răsplătire, pentru cele care cu gândul, cu cuvântul, și cu fapta am lucrat, și pentru ce la chinurile cele veșnice nicicând cugetând, în primejdia de a ajunge în ele mai jos decât cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitocească înțelegere ne aflăm, după cum Sfântului Macarie cel Mare i s-a descoperit.

Nu ne lăsați să ne netrebnicim mai mult și stăviliți alunecarea noastră spre robia lumii, a trupului, și a diavolului, prin sfintele și pururea primitele voastre rugăciuni, o, preafericiților martiri, rugătorilor fierbinți către Dumnezeu pentru toată lumea, pentru Ortodoxie, pentru țară și neamul vostru, pentru toți cei ce aleargă către voi cu credință tare și umilință nefățarnică. Mijlociți pentru noi toate cele bune și de folos pentru luminarea ochilor minților și inimilor noastre celor întunecate de grija vieții de acum, râvna aprinsă și neostoită pentru fapta bună ce v-a însuflețit pe voi, dobândirea întru cunoștiință a mărgăritarului celui de mult preț al binecinstitoarei și lucrătoarei prin dragoste credințe, prețuirea lui mai mult decât lumina ochilor și decât viața această vremelnică, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă. Plecați spre milă și îndurare pe milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toți, să ne deschidă ușa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim să lucrăm în via și pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecați de neștiință și biruiți de urâte gânduri și de patimi de necinste.

Cereți pentru noi și statornicia neclintită și tăria de diamant ce ați avut până ce v-ați dat sufletele voastre, curățite prin botezul sângelui, mai strălucitoare decât razele soarelui în mâinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, învrednicindu-ne și noi părții celei de-a dreapta, dimpreună cu voi și cu toți sfinții care I-au bineplăcut Lui de la începutul veacurilor, să-L slăvim pe Dumnezeul vieții noastre, pe Tatăl, pe Fiul, și pe Sfântul Duh, în nespusa fericire a Împărăției Sale, în vecii vecilor. 

Amin. 

Condacul 1

Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!

Icosul 1

Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 2

Luminați fiind dintru înălțime, ați primit a pătimi și a muri pentru Ziditorul tuturor, ca de El să fiți și proslăviți; iar mai dorită decât toată lumea văzută v-a fost cununa mucenicească, pentru care ați mers la jertfă având pe buze cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul 2

Din fragedă pruncie ai înțeles, voievodule Constantin, că „frica Domnului este începutul înțelepciunii” și te-ai adăpat din izvorul cel nesecat al dumnezeieștilor Scripturi. Apoi la vreme cuviincioasă învrednicindu-te tainei Sfintei cununii, cu unsprezece odrasle domnești Dumnezeu te-a blagoslovit, pe care de asemenea în frică și în certarea Lui crescându-i, patru au ajuns mucenici măriți. De aceea de la noi acum auziți:
Bucurați-vă, că dumnezeiasca pronie din neființă în această lume v-a adus;
Bucurați-vă, că începutul cel bun, al fricii de Dumnezeu, cu toții l-ați pus;
Bucurați-vă, căci dulceața cea negrăită a Sfintelor Scripturi ați aflat;
Bucurați-vă, căci cu osârdie, ziua și noaptea, din izvoarele lor v-ați adăpat;
Bucurați-vă, căci cunoștiinței faptă cea bună ați adus;
Bucurați-vă, căci râvna voastră nu v-a dat clipă de repaos;
Bucurați-vă, căci zilele cele rele ale acestei vieți bine le-ați chivernisit;
Bucurați-vă, căci călătoria ați săvârșit și la limanul ceresc ați sosit;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 3

Nu ai voit domnie și stăpânire pământească, fericite Constantine, știindu-te domn în casa și pe moșia ta, ci mai vârtos ai dorit să domnești, prin sfinte nevoințe și sfinte virtuți, peste patimi. Iubit-ai puterea cerească a harului Sfântului Duh mai vârtos decât pe cea lumească, și acum Domnului strigi împreună cu pruncii tăi și cu sfetnicul Ianache: Aliluia!

Icosul 3

Silit ai fost de sfatul cel mare al Țării Românești să primești a fi domnitor, căci în vremuri mult tulburate prin înconjurări de oști și de vrăjmași, blândețea și înțelepciunea ta au adus bună ocârmuire. Fericiți suntem noi că ți-ai tăiat voia ta și ai primit greul sceptru domnesc, căci spunând și tu întru sine-ți: „eu și neamul meu vom sluji lui Dumnezeu”, ne îndemnați pe toți cu dorire a vă striga:
Bucură-te, noule Moise al Țării Valahiei și a ei propășire;
Bucură-te, că împreună cu tainicul Ianache îi urzești bună sporire;
Bucură-te, feciorule Constantin, al lui Hristos viteaz oștean;
Bucură-te, bine urmându-l, tu, minunatule Ștefan;
Bucură-te, Radule, cel vrednic de laude multe;
Bucură-te, micule Matei, dar desăvârșitule la minte;
Bucurați-vă, podoabe neprețuite ale Țării Românești;
Bucurați-vă, mărgăritare și binecuvântari ale orașului București;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 4

Lăcașuri ale Sfântului Duh ați ajuns prin mucenicie, căci și voi mult ați ajutat poporul lui Dumnezeu să se zidească în duh, ridicând mănăstiri, biserici, și tipărind cărți cu aleasă hrană duhovnicească. Cum dar nu vom cânta Stăpânului tuturor, Celui Ce a binevoit a lucra prin voi, cântarea: Aliluia!

Icosul 4

Întunericul necredinței și al neștiinței ai izgonit, și lumina cunoștiinței dumnezeiești a strălucit peste țară, căci, ca și Solomon, ai iubit, mărite Constantine, podoaba casei lui Dumnezeu. Din tiparnițe au ieșit sfinte cărți, comori de vindecări, bucuria creștinilor evlavioși, pentru care vă bucurăm pe voi zicând:
Bucurați-vă, iubitorilor de sfinte lăcașuri și altare;
Bucurați-vă, ctitori de mănăstiri și dăruitori de odoare;
Bucurați-vă, căci tipăriturile voastre din popor întunericul risipesc;
Bucurați-vă, cărțile Sfântului Ierarh Antim în țară lumina sporesc;
Bucurați-vă, căci voi tipărirea primei Biblii în română ați continuat;
Bucurați-vă, căci apoi Psaltirea, cărți de slujbă și zidire sufletească ne-ați dat;
Bucurați-vă, căci cărțile voastre și până astăzi se doresc;
Bucurați-vă, Treimea Sfântă în ctitoriile voastre toți o blagoslovesc.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 5

Făclii luminătoare pentru Țările Române și pentru toată Ortodoxia s-au arătat tiparnițele înființate sau restaurate de voi la Snagov și Bucuresti, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște, Buzău, Tiflis, și Alep, făcând pe creștinii romani și greci, iviri și arabi, să cânte cu toții într-un glas: Aliluia!

Icosul 5

Slavă nepieritoare ți-ai dobândit, evlaviosule domn Constantin, și după dreptate ai fost socotit în vremea ta apărătorul întregii creștinătăți ortodoxe, căci cine a năzuit către tine și l-ai trecut cu vederea sau către cine nu s-a revărsat milostivirea ta mai presus de nădejde? Iată pentru ce limbi, seminții, și popoare îți cântă ție, Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, și împreună pătimitorilor tăi, unele ca acestea:
Bucurați-vă, vajnici apărători a toată Ortodoxia;
Bucurați-vă, căci ne sunteți tăria, slava și bucuria;
Bucurați-vă, stâlpi de foc ceresc, voi cerul și pământul uniți;
Bucurați-vă, că pentru țara voastră și întreaga lume mijlociți;
Bucurați-vă, că romani și greci cu graiuri alese vă heretisesc;
Bucurați-vă, că iviri și arabi din inimi recunoscătoare vă mulțumesc;
Bucurați-vă, că lucrarea voastră mană cerească pentru multe țări a însemnat;
Bucurați-vă, că roade cerești ați cules după ce cu lacrimi ați semănat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 6

Dar cum oare vom putea lăuda noi, nevrednicii, râvna voastră pentru Sfintele lui Dumnezeu lăcașuri? Căci unde nu ați zidit sau reînnoit biserici, mănăstiri, paraclise, schituri, bolnițe, trapeze? Pentru toate acestea, din toate părțile miluite de voi, orașe și sate Românești, mănăstiri din Sfântul Munte al Athonului, ca și din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, din ostroavele mării grecești și de peste tot Răsăritul Ortodox, până la muntele Sinai și Ierusalim răsună cântarea: Aliluia!

Icosul 6

Precum Binecredinciosul voievod Ștefan cel Sfânt în Moldova, și voi multe și alese lăcașuri de închinăciune ați ridicat, preafericiților, iar daniile voastre pretutindeni au ajuns. Bine ați înmulțit talanții voștri, turnul faptelor voastre cele bune desăvârșit l-ați înălțat, pentru care auziți:
Bucurați-vă, că Marelui Mucenic Gheorghe, lăcaș luminat în Bucuresti i-ați clădit;
Bucurați-vă, că și Mitropoliei muntene frumoasă clopotniță i-ați zidit;
Bucurați-vă, strigă vouă mănăstirile de la Sâmbăta de Sus, Râmnicu Sărat, și Viforita;
Bucurați-vă și vă veseliți, vă spun cele de la Brâncoveni, Bistrița-Vâlcea, și Arnota;
Bucurați-vă, tainic șoptesc cele de la Gura Motrului, Strehaia și Sadova;
Bucurați-vă, auziți dinspre Govora, Dintr-un lemn, Mamul și Tismana;
Bucurați-vă, vă spun bisericile voastre din Făgăraș, Șcheilor din Brașov și Ocna Sibiului;
Bucurați-vă, vi se cântă în cea a Sfântului Mucenic Dumitru din Târgoviște, de la Mogoșoaia și Potlogi;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 7

Crăiasa ctitoriilor tale, sfânta mănăstire Hurezi-Vâlcea, menită să fie lăcaș de îngropare pentru tine și tot neamul tău, minunatule voievod Constantin, dă măsura dărniciei și râvnei de care ai fost și tu mistuit pentru înfrumusețarea casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, pentru care niciodată n-ai socotit a fi ceva prea scump. Neasemuita ei frumusețe și armonie ne îndeamnă a cânta cu glas de prăznuire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Piatra cea mare a mormântului ce ți-ai gătit în biserica cea mare de aici și azi suspină după moaștele voastre sfinte, căci mănăstirea din Halki și biserica Sfântului Gheorghe din București au primit această comoară de neprețuit. Dar duhul, rugăciunea, și urmele pașilor voștri sunt pretutindeni la Hurezi și în schiturile ce ați ridicat închipuindu-le în semnul crucii dimprejur, drept care cu smerenie vă lăudăm, grăind:
Bucurați-vă, ai marilor împărați bizantini adevărați următori;
Bucurați-vă, ctitoria voastră nu are pereche, e ca luceafărul între luminători;
Bucurați-vă, că șapte ani la dânsa, cu osteneală și fără preget s-a trudit;
Bucurați-vă, căci meșterul Manea, iscusit urzitor, bijuterie în piatra v-a izvodit;
Bucurați-vă, v-a strigat dintru înălțime schitul ocrotit de Botezătorul Ioan;
Bucurați-vă, vă șoptește Arhidiaconul întâi mucenic, din schitul închinat lui de coconul Ștefan;
Bucurați-vă, auziți și de la schitul patronat de Apostolii Sfinți;
Bucurați-vă, fericiți sunteți voi, feciori domnești și ai voștri părinți;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 8

Nu a răbdat mai mult vrăjmașul neamului omenesc, tatăl minciunii și ucigașul de oameni, multa voastră lucrare săvârsită spre slava lui Dumnezeu Cel închinat în Treime și spre folosul întregii creștinătăți dreptslăvitoare, ci împotriviri a pus în calea voastră cea luminoasă. Dar voi, prin rugăciuni stăruitoare, postiri, milostenii, și vegheri, vă găteați pentru ziua încununării, și să primiți întâi paharul pătimirii, Domnului cântând: Aliluia!

Icosul 8

Mulți vrăjmași văzuți și nevăzuți a stârnit satana asupra voastră, ploaie de pâre, minciuni, și viclenii învolburând mințile hainului sultan Ahmet și sălbaticului său vizir Gin Ali pașa. Voi însă, îmbrăcându-vă în platoșa dreptății și într-armându-vă cu armele luminii, prin smerită pocăință vă întăreați, pentru care auziți de la noi așa:
Bucurați-vă, că iadul cu slugile lui asupra voastră se pornește;
Bucurați-vă, că oastea cerească spre ajutorul vostru grăbește;
Bucurați-vă, iconomi buni ai Domnului, ce fapte bune pururea râvneați;
Bucurați-vă, căci pentru aceasta veți fi și mărturisitori neînfricați;
Bucurați-vă, că înaintea crudului sultan fiind aduși, l-ați înfruntat;
Bucurați-vă, că pe băutorul de sânge vizir în nedumerire l-ați aruncat;
Bucurați-vă, că puterea cea nebiruită a Sfintei Cruci este cu voi;
Bucurați-vă, viteji netemători de ai semilunii puhoi;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 9

Ritorii cei mult grăitori nu pot să spună cum voi, de neam domnesc fiind și crescuți în desfătări, ați putut merge cu neclintită hotărâre și pe calea cea strâmtă cu inimi pline de bărbăție. Acestea sunt minunile credinței noastre săvârșite în fiii luminii, ascultării, și jertfei! Lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinții Săi pentru aceasta împreună să-I cântăm: Aliluia!

Icosul 9

În Sfânta și Marea Vineri a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, a îngăduit Iubitorul de oameni, cu judecățile Sale înfricoșate și neajunse minților noastre întunecate, să se abată mânia urgiei păgânești asupra casei voastre celei blagoslovite. Plângeau cu amar și jale neostoită toți locuitorii Bucureștiului, ba chiar și pietrele din drumul vostru, văzându-vă urcați în care și duși spre Țarigrad, sub pază aspră, spre înfricoșata cercetare. Pentru aceasta nici noi nu vom tăcea, ci vom grăi către voi:
Bucurați-vă, că pe Domnul domnitorilor în pătimire Îl urmați;
Bucurați-vă, că de Împaratul împăraților ați hotărât să nu vă lepădați;
Bucurați-vă, cu toții, domn, feciori, și gineri, că spre mărturisirea lui Hristos ați pornit;
Bucurați-vă, că dintre voi, șase cununa și slava mucenicească au dobândit;
Bucurați-vă și pentru mult îndurerata doamnă Maria, care pe voi vă însoțește;
Bucurați-vă, că mărita doamnă, pe Hecuba din vechime în slavă cu neasemănare o covârșește;
Bucurați-vă, căci călătoria voastră, cu a Sfântului Sfințitului Mucenic Ignatie s-a asemănat;
Bucurați-vă, că veșnica răsplătire cerească, precum acela, de la Domnul slavei ați luat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 10

Ajunși în cetatea Sfântului Împărat Constantin, ați fost aruncați în înfricoșata temniță Șapte Turnuri. În bezna și frigul ce îndurați înlănțuiți, Duhul Cel Preasfânt se ruga întru voi cu suspine negrăite, harul Lui vă lumina, vă încălzea și vă întărea, învățându-vă să multumiți fierbinte lui Dumnezeu pentru toate și să-I cântați: Aliluia!

Icosul 10

Cine va putea spune mulțimea caznelor și a chinurilor la care ați fost supuși vreme de aproape patru luni, prin care ați covârșit chiar și pe mulți dintre mucenicii cei din vechime. Îngerilor și oamenilor v-ați făcut priveliște înfricoșată și de mirare, lămurindu-vă ca aurul cel curățit de șapte ori în foc; iar noi, lăudând pe Cel Ce v-a slăvit în viață și după moarte, vă fericim zicând:
Bucurați-vă, că în temnița întunecată și umedă ați fost închiși;
Bucurați-vă, că în lanțuri și cătușe v-au dat ai voștri pârâși;
Bucurați-vă, că ați sângerat cumplit, strujiți ca mucenicii de odinioară;
Bucurați-vă, căci cu clește roșit în foc v-au ars pe piept și la subțioară;
Bucurați-vă, că tari ca diamantul ați rămas voi în ortodoxie;
Bucurați-vă, că ați crezut cu neclintire în viața veacului ce va să fie;
Bucurați-vă, că Mântuitorul Hristos și Preacurata Sa Maică din înălțime vă priveau;
Bucurați-vă, că toți sfinții și toate puterile cerești pentru voi se rugau;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 11

Ziua împărătescului praznic al Adormirii Maicii lui Dumnezeu, când împlineai 60 de ani de viață, slăvite voievod, iar doamna Maria ar fi trebuit să o cinstească pe Preasfânta ei ocrotitoare, a fost aleasă de păgâni spre mărirea nenumăratelor tale dureri. Căci porțile cele grele ale temniței deschizându-le, ați fost aduși înaintea cruntului sultan, a curții sale, și a călăului cu iataganul scos, pentru ultima și cea mai grea înfruntare. Către care îndreptându-vă cu toții, cântați în inimile voastre: Aliluia!

Icosul 11

Istoviți de chinuri și suferințe, în grele lanțuri ferecați, cu capete descoperite, cu picioare goale și numai în cămăși, au stat vitejii mărturisitori în fața păgânului tiran, care cu îngrozire vicleană le făgădui viața dacă se vor lăsa de legea lor și vor trece la legea turcească. Răspunsu-i-a Vodă Brâncoveanu: „Noi de legea creștinească nu ne lăsăm; în ea ne-am născut și am trăit, în ea voim să murim”. Apoi către copiii săi zise: „Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pământească. Nu ne-au mai ramas decât sufletele; să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”. De aceea drept este ca acum să auziți:
Bucurați-vă, căci cuvintelor amăgitoare ale vicleanului sultan nu v-ați plecat;
Bucurați-vă, căci îngerii cu cununi cerești de voi s-au apropiat;
Bucurați-vă, că la botezul cel dintâi acum pe cel al sângelui îl adăugati;
Bucurați-vă, căci astfel toate păcatele voastre cu desăvârșire le spălați;
Bucurați-vă, oșteni viteji și nebiruiți ai Împăratului Ceresc;
Bucurați-vă, că vicleanul șarpe nu v-a putut amăgi cu nimic pământesc;
Bucurați-vă, că la momiri și îngroziri neplecându-vă, legea păgânului Mahomed ați defăimat;
Bucurați-vă, că pentru legea cea nouă, a darului și a iubirii lui Hristos ați răbdat și de El v-ați încununat;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 12

De a și șovăit Mateiaș pentru o clipă, ca un prunc, înaintea fiorosului gâde, dar mai apoi, îmbărbătându-se, prin cuvintele domnescului său părinte, singur mergând și-a așezat capul pe butuc, râvnind cu dorire prealuminatei cete a sfinților mucenici, în care va cânta în veci de veci Sfintei, Celei de o ființă, și nedespărțitei Treimi: Aliluia!

Icosul 12

Cădeau ca spicele sub secera capetele copiilor domnești și al credinciosului Ianache sub ochii voievodului, din care curgeau pârâiașe de lacrimi pentru nespusă durere vremelnică și apropiata fericire veșnică. Dar în inima lui vitează răsunau cu putere cuvintele proorocești: „Iată, eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”. Pentru aceasta, după vrednicie, aducem vouă aceste cântări de laudă:
Bucurați-vă, căci prin tare hotărâre păcatul, moartea, și iadul ați biruit;
Bucurați-vă, că puitorul de nevoințe Hristos întru cele cerești v-a primit;
Bucurați-vă, că se îngrozesc tiranii și răucredincioșii privindu-vă sau amintindu-și de voi;
Bucurați-vă, rugători bineprimiți pentru țară, neam, Ortodoxie, și sărmanii de noi;
Bucurați-vă, ocrotitori ai Bucureștiului și mijlocitori pentru toată suflarea românească;
Bucurați-vă, solitori pentru ea, ca înțelepciune de sus și milă bogată să dobândească;
Bucurați-vă, și nu ne lăsați să ne lepădăm de sfânta credință prin viața păgână;
Bucurați-vă, învingătorilor, și cereți îndurare pentru noi de la Preacurata Stăpână;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

Condacul 13

O, Sfinților martiri Brâncoveni, care ați biruit și v-ați încununat, căutați dintru înălțimea fericitei și nesfârșitei vieți cerești către noi, cei împovărați de multe, mari, grele, și nepocăite păcate, și primind puțina noastră rugăciune ca pe o gângurire pruncească, mijlociți de la Dumnezeul milei și al îndurărilor să ne izbăvească de chinurile cele veșnice ca, mântuiți fiind, pururea să-I cântăm împreună cu voi în negrăită bucurie a Împărăției Sale: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi si Condacul întâi.

Melodia 1:

Într-o joi de dimineață

Zi scurtării lui din viață,

Brâncoveanul se scula

Fața blândă el spăla,

Barba albă-și pieptăna,

La icoane se-nchina

Pe fereastră el căta

Și amar se 'spăimânta:

Dragii mei coconi iubiți

Lăsați somnul, vă treziți;

Armele vi le gătiți

Că pe noi ne-a'nconjurat

Pașa cel neîmpăcat,

Ieniceri cu tunuri mari

Ce sparg ziduri cât de tari.

Melodia 2:

Bine vorba nu sfârșea

Turcii-n casă năvălea

Pe toți patru mi-i prindea

Și-i ducea de-i închidea;

La 'Stambul în turnul mare

Ce se nalță lângă mare,

Unde zac fețe domnești

Și soli mari împărătești.

Mult acolo nu zăceau,

Că sultanu' i-aducea

Lângă foișorul lui

Pe malul Bosforului.

Melodia 1:

Brâncoveanu Constantin

Boier vechi și domn creștin,

Adevăr e c-ai gândit

Pân-a nu fi mazilit,

Să desparți a ta domnie

De-a noastră-mpărăție

Că de mult ce ești avut

Bani de aur ai bătut,

Făr' a-ți fi de mine teamă,

Făr' a vrea ca să dai seamă.

Melodia 2:

De-am fost bun, rău la domnie

Dumnezeu singur o știe,

De-am fost mare pe Pământ

Cată-acu' de vezi ce sunt.

Melodia 2:

Constantine Brâncovene

Nu-mi grăi vorbe viclene.

De ți-e milă de copii,

Și de vrei ca să mai fi,

Lasă legea creștinească

Și te dă-n legea turcească.

Melodia1:

Facă Dumnezeu ce-o vrea

Chiar pe toți de ne-ați tăia,

Nu mă las de legea mea.

Monoton:

Sultanul din foișor

Dete semn lui imbrohor

Doi gealați veneau curând

Săbiile fluturând

Și spre loc dacă mergeau

Din coconi își alegeau

Pe cel mare și frumos

Și-l puneau pe scaun jos;

Și când spada repezea,

Capul iute-I reteza,

Brâncoveanul greu ofta:

Doamne, fie voia Ta!

Cei gealați iarăși mergeau

Și din doi își alegeau

Pe cel gingaș, mijlociu

Cu păr neted și gălbiu

Și pe scaun îl punea,

Și capul îi reteza.

Brâncoveanul greu ofta:

Doamne, fie voia Ta!

Sultanul se minuna

Și cu milă îi grăia:

Melodia 3:

Brâncovene Constantin

Boier vechi și domn creștin,

Patru fii tu ai avut

Din ei trei ți i-ai pierdut

Numai unul ți-a rămas

Cu zile de vrei să-l las

Lasă legea creștinească

Și te dă-n legea turcească.

Melodia1:

Mare-i Domnul Dumnezeu

Creștin bun m-am născut eu

Creștin bun a muri vreu!

Taci drăguță, nu mai plânge

Că-n piept inima-mi se frânge.

Taci și mori în legea ta

Că tu ceru' oi căpăta

Mono:

Imbrohorul se-ncrunta,

Gealații 'nainta

Și pe blândul copilaș

Dragul tatii fecioraș

La pământ îl arunca

Și zilele-i ridica,

Brâncoveanul greu ofta

Și din suflet cuvânta:

Doamne, fie voia Ta!

Apoi el se-ntuneca

Inima-i se despica,

Pe copii se arunca,

Îi bocea, îi săruta,

Și turbând apoi striga:

Melodia 1:

Alelei, tâlhari păgâni,

Alei, voi feciori de câini!

Patru fii eu am avut,

Pe toți patru i-ați pierdut.

Melodia 2:

Dar-ar Domnul Dumnezeu

Să fie pe gândul meu:

Să vă ștergeți pre Pământ,

Cum se șterg norii de vânt!

Să n-aveți loc de îngropat,

Nici copii de sărutat!

Mono:

Turcii crunt se oțărau,

Și pe dânsul tăbărau

Și zilele-i ridicau.

Melodia 2:

Câini turbați și liftă rea

De-ați mânca și carnea mea,

Să știți c-am murit creștin,

Brâncoveanu Constantin!

Să știți c-am murit creștin,

Brâncoveanu Constantin!