''Privegheați și vă rugați - zice Domnul - căci nu stiți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului''. 

Sfârșitul vieții ne poate lua de multe ori prin surprindere, nefiind în măsura să știm când și cum se va întâmpla. 

Orice creştin care are în îngrijire un bolnav netransportabil, se cuvine să cheme preotul acasă pentru a-l împărtăşi grabnic. Să nu aştepte până când bolnavul nu mai poate vorbi, devine inconştient, sau intră în comă, când preotul nu-i mai poate administra Sfintele Taine.

Citirea stâlpilor:

În zilele de până la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regulă după amiaza sau seara, pentru a săvârşi "slujba stâlpilor". Această slujbă este o rugăciune scurtă pentru sufletul celui răposat, la care se adaugă citirea unor părţi din cele patru Evanghelii. Pentru aceasta, se pregăteşte din vreme o căţuie în care se aprinde cărbune şi se pune tămâie, care este dată la vremea cuvenită preotului pentru a tămâia trupul mortului.

Rânduiala înmormantării:

Biserica săvârșește randuiala înmormântării doar celor care urmeaza sa fie ingropați. Pentru familiile care decid incinerarea celui decedat, putem să facem un parastas de pomenire, în ziua incinerării sau in Duminica imediat următoare. Rânduiala înmormântării se săvârșește fie la casa funerară, fie în biserică în funcție de posibilități și de împrejurări. Este de dorit, ca atunci când suntem în situația dată, să comunicăm cu preotul paroh pentru a stabili care este cea mai bună solutie.

Din ce in ce mai des, sunt creștini care aleg sa-i incinereze pe cei dragi, necunoscînd implicațiile care decurg din această decizie. Există întotdeauna soluții la îndemână, dacă dorim cu adevărat să le găsim. Spre exemplu, un loc de veci în afara Montrealului, este cu mult mai ieftin decât o incinerare. Este nevoie doar să deschidem ochii și să nu ne lăsăm înșelați de aparențe.

Zilele rânduite pentru pomeniri după înmormantare:

- la 3 zile după moarte - întru nădejdea învierii şi amintirea ridicării din mormânt a Mântuitorului în a treia zi și a faptului că atunci începe putrezirea trupului, afară de inimă;

- la 9 zile (parastas mic). Se merge la biserică, sâmbăta dimineața, cu coliva, sticluța de vin și pomelnicul și eventual câteva pachetele de mâncare, care se împart după slujbă. Acest parastas se face în cinstea celor nouă cete îngereşti (atunci începe să putrezească inima);

- la 40 de zile (parastas mare). Se pregătesc acasă pentru a fi binecuvântate 12 vase, precum și haine, iar la biserică se merge cu coliva, sticluța de vin și pomelnicul. După slujbă se merge la cimitir, unde se tămâiază mormântul și se face slujba de pomenire. După aceea, se merge acasă pentru a fi binecuvântate darurile menționate mai sus.

- la 3, 6 și 9 luni (parastase mici), la fel ca la 9 zile.

- la 1 an (parastas mare), la fel ca la 40 de zile. La un an există obiceiul să fie sfințită crucea care a fost ridicată la mormânt.

După pomenirea de 1 an, se fac pomeniri în fiecare an, timp de 7 ani, la data morţii decedatului, iar pregătirea parastasului este la fel ca la parastasul de 1 an.

După 7 ani, decedatul se pomenește alături de ceilalți morți ai familiei, la pomenirile din sâmbetele morților sau a moșilor (vezi în calendar).