CUM NE NAȘTEM?
CUM NE NAȘTEM?
Nașterea unui copil este importanta pentru fiecare dintre noi, căci acesta aduce mângâiere în sânul familiei și este sprijin de nădejde la bătrânețe.
Felul în care aducem un copil pe lume și cum îl pregătim să trăiască este poate cel mai important de știut la început de drum.
În timpul sarcinii, părinții copilului trebuie să se spovedească și să se împărtașească atât de des, cât este posibil.
Nașii sunt sfătuiți să se spovedească și să se împărtășească înainte de a boteza, pentru binele lor și al copilului ce urmează să fie încreștinat.
Iată câteva repere despre Taina Sfântului Botez:
Botezul, întreita cufundare în apă şi invocarea numelui Sfintei Treimi, este Sfânta Taină prin care i se şterge celui botezat păcatul strămoşesc şi celelalte păcate săvârşite până în acel moment (dacă cel botezat este adult), se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit şi "uşa tainelor", fiindcă numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după har şi mădulare vii ale trupului Sau mistic şi numai astfel, botezaţi fiind, putem primi şi celelalte Taine. Botezul este întemeiat ca Taină de către Mântuitorul prin cuvintele: "Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei 28,19).
În prima zi dupa naștere: În prima zi, îndată ce femeia naşte un prunc viu, soţul acesteia sau o rudă a mamei aduce la biserică o sticlă cu apă curată (plată) pentru sfinţire, iar preotul se roagă pentru iertarea păcatelor mamei şi pentru îndepărtarea tuturor răutăţilor şi pentru vindecare. Cu această apă sfinţită se stropeşte casa, lăuza, pruncul şi toţi ai casei.
În ziua a opta dupa naștere: La opt zile după naştere, este chemat preotul acasă unde se află pruncul născut şi face rugăciunea de punere a numelui copilului. Preotul îl binecuvântează, făcându-i semnul crucii la frunte, pentru luminarea minţii şi a gândurilor; la gură, pentru sfinţirea cuvântului şi a suflării şi la piept, pentru ferirea inimii de poftele şi patimile trupeşti; apoi îi citeşte o rugăciune pentru punerea numelui. În timpul din urmă, preoţii împreunează această rânduială fie cu cea din ziua întâi, fie cu cea a botezului.
La Botez: Botezul se face de regulă în jurul a 40 zile după naștere, însă perioada poate să varieze în funcție de alți factori.
Programarea pentru Taina Botezului se face cu cel puțin o lună înainte pentru a se putea pregăti biserica. De preferință, Taina Botezului se săvârșește Duminica după Sfânta Liturghie însă, la cerere, se poate săvârși oricând este nevoie.
Pentru Botez, aveți nevoie de:
Nași ortodocși – nașii să fie spovediți și împartășiți înainte de săvârșirea Tainei Botezului, nașii trebuie să știe Simbolul de credință al Bisericii Ortodoxe (Crezul);
Nașii să aibă lumânări pentru botez - ori le cumpărați de la biserica noastră ori din alta parte;
Nașii vor trebui să ia de la biserica noastra în ziua botezului șase lumânări - trei pentru cristelnită și trei pentru sfeșnicul de pe masa de botez;
Crisma (pânză albă) în care sa fie primit pruncul;
Fașă cu care se înfașa copilul (o panglică de aproximativ 4' lungime si 1 sau 2" lățime;
O sticlă de vin dulce pentru împărtășanie;
O sticlă de untdelemn de măsline pentru ungerea copilului;
Un săpun și un prosop pentru șters;
Certificatul de naștere, copie și original;
Multă voie bună.
Taina Botezului este gratuită
Închirierea bisericii și plata personalului:
Gratuit pentru membrii cu contribuție permanentă (700$/an)
Pentru membrii de bază sau nemembri, Consiliul Parohial a fixat o taxa de 400$ (plătibili cu două săptămâni înainte prin Interac sau la biserică, în persoană)
La opt zile dupa Botez: În Duminica următoare botezului, părinții și nașii vin cu pruncul la Biserică pentru a fi împărtașit și îmbisericit.
Până la 7 ani, copiii se pot împartași în fiecare Duminică, fără spovedanie.
Dupa 7 ani, spovedania este recomandată.